Din suflet pentru suflet

5. În fond destinul nu se schimbă şi dacă îţi este dat să nu fii iubit, orice ai alege, orice ai spera şi orice ai face pentru asta, nu vei fi iubit niciodată. Te amăgeşti, vrei să mai crezi încă, dar totul e la fel, poate aşa cum a fost mereu, cum a fost şi altă dată, cum îţi este dat să fie, prin destin, prin vieţile pe care le-ai parcurs. Atâtea vieţi trăite la fel, atâtea destine asemănătoare, nimic mai presus, nimic mai prejos, nici o forţă care să atragă ceva pozitiv în jurul tău. Dar toate aceste vieţi în care ai dat tot, ca şi în aceasta, în care ai simţit, în care ai avut numai amăgire, tristeţe şi uneori speranţă…Ce ai greşit? Te dedici, renunţi, ai face orice pentru cel pe care-l iubeşti. Şi unde ajungi? Anii trec pe lângă tine, nimic nu mai e la fel, fiecare îşi va vedea de drumul lui chiar dacă tu te-ai oprit din cale ca să-l asculţi. Doare! Doare mult! Însă tot acest timp nu se va mai întoarce niciodată, oricât ai vrea să-l aduci înapoi! Totul a trecut, ai o singură viaţă, trebuie să treci peste toate, să te descurci şi să mergi mai departe! Sau nu. Au existat odată toate: valurile mării, iubirea, tinereţea… s-au dus! Ce a mai rămas? Să aşteptăm să îmbătrânim, melancolia, amintirea bucuriilor de altadată, tot ce a fost, vom preţui fiecare clipă trecută, fiecare sentiment pe care l-am avut, fiecare clipă de fericire pe care am avut-o.

6. Eşti al meu în visele mele, în nopţile mele singure, mereu alături, parcă aparţinând mie cu toate că eşti al altcuiva din propria ta voinţă. Aştept noaptea care te va aduce la mine, clipa necunoscută în care vei fi aici, chiar şi dacă numai cu o jumatate din sufletul tău. Am învăţat să mă mulţumesc cu tot ce îmi poţi da, am învăţat să te iubesc aşa cum vrei tu. E nesfârşit de greu! Chiar şi tu o şti prea bine, uneori eşti înspăimântat de această greutate dusă de umerii mei destul de fragili. Mă înţelegi perfect şi şti ce simt însă nu vrei să recunoşti cât suntem de departe şi totuşi atât de aproape. Contradicţii nesfârşite, depănăm firul unei poveşti frumoase printre relele unei lumi mai presus de noi, mai puternice şi mai nefaste. Eternitate, viaţă, furie, toata această viaţă în care parcă ramânem neînţeleşi, chiar şi unul faţă de altul. Te am lângă mine, te pierd într-o clipă. Te simt aici, nu eşti. Mă iubeşti, te retragi. Te iubesc, mă îndepărtezi. Ne strângem în braţe, ne respingem. Ne arătăm, ne ascundem. Dualism etern, iubire neîmplinită, satisfacţie totală, destin incomplet. Ne mişcăm în tandem, gândim asemenea, mă respingi conştient, te iubesc inconştient.

7. Plecăm în viaţă cu aripile larg întinse. Este uşor să visezi când eşti la început de drum şi toate oportunităţile sunt de partea ta. Este frumos să descoperi atâtea lucruri pe care încă nu le şti, deşi ţi le doreşti. Eşti uimit de ce poţi simţi pentru cineva. O magie specială învăluie aceste descoperiri, şi de aceea marea noastră majoritate ne aducem aminte de primul sărut, de primul dans, prima oara când am făcut dragoste…Dar oare această magie există cu adevărat sau o cream noi mental imaginându-ne ceea ce am dori să fie şi modelând acele momente dupa şabloanele pe care ni le-am facut? Dacă ea există, de ce nu se repetă de fiecare dată când avem parte de acestea? Când şablonul format se îndepartează de ceea ce ne arată realitatea, începem să iubim altfel sau pur şi simplu iubim mai puţin? Se spune, şi se şi observă, că pasiunea scade o data cu vârsta. Oare pasiunea este dată, în mare parte, generaţiei tinere? Nu mai putem fi pasionali după ani de zile de iubire sau obosim să fim aşa? Sau poate ne dorim să o înlocuim cu altceva? Pe măsură ce trăim lângă un om, mai simţim fiecare apropiere, fiecare strângere de mână şi fiecare cuvânt frumos ca la început? Putem scăpa de rutina de zi cu zi şi de plictiseala ce se instalează într-o relaţie? De asta rămâne valabilă expresia „luna de miere“, după care uităm să ne înfiorăm şi pierdem farmecul aparte al începutului unei iubiri, sau al începutului iubirii în viaţă. Suntem noi de vină sau cel de lângă noi nu este persoana potrivită? Ne complacem într-o relaţie care merge bine şi nu avem curajul s-o refuzăm, pentru a căuta acea iubire care ne face să ne simţim fantastic? Fiecare îşi va da răspunsurile pe care are curajul să şi le dea. Dar, într-un fel, fiecare va şti cu siguranţă că există undeva cineva lângă care şi ultimul sărut va fi la fel de intens ca şi primul…

8. Am întrebat, am căutat răspunsuri întrebându-te, căutându-te, iubindu-te, sorbindu-te! Ai fost, de ce? Nu ai văzut că parfumul tău mă inspira, privirea ta mă îmbăta, sărutul tău mă ameţea. Te întreb de ce m-ai abandonat? De ce m-ai uitat? Vreau să ştiu! Explică-mi! Vorbeşte-mi! De ce s-a întâmplat atât de brusc, atât de trist? Ajută-mă să înţeleg, să pot trece peste tot, să te uit, să te pierd, să nu mă mai doară gândul tău, să nu mă mai mişte dorul tău, să nu mai plâng, să nu mai simt, să fiu eu! Tu simţi acum alt ritm, pentru altcineva… Inima iţi bate pentru ea, buzele tale acum le sărută altcineva! Îi şopteşti aceleaşi vorbe pe care mi le şopteai mie… Mâinile tale mângâie alt trup! Respiri pentru ea… Nu e uşor să uit ceea ce am trăit, ce am simţit, ce am iubit. Nu ştiu de ce! Te privesc şi azi cum treci, taci, priveşti… Iţi este bine! Aş vrea să recuperez timpul pentru tine, să-ţi sărut buzele, să-ţi simt din nou inima cum bate pentru mine! Cum să opresc timpul ce fuge atât de repede? Aş vrea să fiu umbra ta, aş vrea să fiu ploaia ce îţi cade pe piele, să fiu vântul ce-ţi mângâie buzele, să fiu lumina ta privindu-te, să fiu gândul tău! De ce a trebuit să te cunosc? De ce ai apărut ca o stea şi ai dispărut? De ce simt această durere ce mă sufocă? De ce nu te pot uita? Nu stiu, de ce?

Psiholog Daniel Cristea

Citeste mai mult: www.terapiam.ro

9. Daca aş fi avut câte o bucăţică din tine, de fiecare dată când am adormit cu tine în gând, acum te-aş fi avut lângă mine… Aş vrea acum să mă trezesc cu un sărut, cu tine, să-ţi spun că te iubesc, să mă atingi, să nu conteze nimeni altcineva în afară de noi. Te iubesc!!! Eşti prima dragoste nebună ce sufletul mi l-ai luat… mi-ai luat şi sufletul cu tine când te iubeam cu adevărat! Mă trezesc cu gândul la tine… mă gândesc toată ziua la tine… adorm cu tine în gând… te visez… dar tot îmi e dor de tine… Oare de ce? Dacă aş mai avea dreptul la o singură gură de aer mi-aş ţine respiraţia până ajung la tine să îţi spun că te iubesc… chiar cu riscul de a muri… Tu reprezinţi frumosul, blândeţea şi gingăşia din viaţa mea. Fără tine viaţa mea ar fi cenuşie, dar cu tine… e vie dulce şi colorată. Mă rog numai la un lucru, să pot şterge o singură zi, un moment în care va trebui să mă uit în ochi tăi pentru ultima dată şi să-ţi spun adio… ca pe o lacrimă… În fiecare zi lipsa ta pentru mine este un chin şi nu-mi doresc decât să te am din nou lângă mine. Te rog întoarce-te şi rămâi cu mine… TE IUBESC!!! Aş vrea să fiu o pernă moale ca un fulg, să dormi cu mine-n braţe şi să nu mă laşi chiar daca eu… aş încerca să fug.. Durerea ce o port, nu pot s-o mai suport, în lacrimi mă topesc în lacrimi mă trezesc… de ce oare TE IUBESC ? Inima mea e ca un templu… intri te rogi ăi dacă meriţi rămâi! Tu niciodată nu ai intrat, nu te-ai rugat şi totuşi ai rămas… Sunt departe de tine şi-ţi duc dorul. Clipele până la revedere îmi par nesfârşite şi doar amintirile noastre îmi mai înalţă sufletul către lumea fanteziei! Ai grijă de zâmbetul tău, de buzele tale, de sufletul meu… Ai grijă de inima mea… Ai grijă de noi şi de dragostea noastră…

10. Aş vrea să fiu zăpadă, să mă topesc pe trupul tău, să mă evapor şi să ajung în cer, să le spun îngerilor că şi pe Pământ există Raiul. Te iubesc! Toată dragostea ţi-o voi dărui, până vom pluti peste nori, căci doar tu eşti singura pe acest pamânt pe care o voi iubi mereu! Dintre toate prietenele pe care le-am cunoscut tu eşti cea pe care nu vreau să o uit, şi dacă mor înaintea ta, voi ajunge în Rai şi te voi aştepta… Când o să ne întâlnim vreau să te sărut dulce, când o să dormim vreau să te ţin în braţe. Eşti îngeraşul meu şi vreau să am grijă de tine. Îmi lipseşti mult… Am să-ţi spun un cuvant care doare: IUBIRE, pentru el există remediu prin: dragoste, încredere, devotament, sinceritate, suflet, iar pentru mine acest remediu eşti tu… E noapte şi sunt atât de singur; iar gândul meu e cu tine mereu… aş vrea să te simt aproape, să mă ţii în braţe şi să-ţi spun cât de mult te iubesc… Nu pot să respir când nu eşti lângă mine pentru că tu eşti aerul meu! Mă trezesc cu tine-n gând, adorm la chipul tău visând, dar tu n-ai vrut să fii a mea, chiar daca eşti dragostea mea.

11. Dacă tu pleci totul se duce, se duc iluziile mele şi cu ele rostul meu. Dacă tu pleci viaţa mea este cea care se va duce. Dacă tu pleci sufletul meu se va duce ca şi soarele când vine noaptea! Se spune că omul crede în ceea ce îi place, iubeşte şi nu mai poate trăi fiind departe de acel obiect, aşa că acum eu cred în tine! Dacă aş fi o plantă aş vrea să fii apa mea, să fii soarele meu, aş vrea să fii însăşi viaţa pentru mine. Te iubesc şi te voi iubi mereu. Sunt frunze ce nu cad oricât de tare ar bate vântul… sunt inimi ce nu se despart nicicând, chiar dacă sunt departe!!! Departe eşti de mine, de nu te mai zăresc, departe ori aproape, eu tot te mai iubesc! Cineva TE IUBEŞTE, şi ar vrea să şti că vrea să fie cu tine oriunde vei fi. Cineva TE IUBESTE şi ar vrea cineva să intre în INIMA TA. Te voi iubi şi atunci când mările vor seca… Te voi iubi şi atunci când stâncile se vor topi…. Te voi iubi şi atunci când scurs nisipul vieţii va fi! Dacă mi-ar fi dat în viaţă să iubesc doar de 2 ori, prima data te-aş iubi pe tine şi dacă asta ar fi o greşeala a doua oară aş iubi greşeala. Cât de mult te iubesc nu vei şti niciodată! Îţi pot spune doar că 59 de secunde din fiecare minut de-al meu mă gândesc la tine. E mult sau e puţin? Când vei şti răspunsul se va risipi şi misterul! Iţi mulţumesc pentru că exişti în viaţa mea şi pentru că mă ajuţi să înţeleg ce înseamnă să iubeşti şi să fii iubit. Tu eşti viaţa mea, ziua nu are rost fără dragostea ta, când te-am văzut am ştiut că dragostea încă o victimă a mai făcut!

12. Aş vrea să fiu o lacrimă ce izvorăşte din ochii tăi frumoşi. Dacă ai fi o lacrimă a mea nu aş mai plânge niciodată de teamă să nu te pierd… Un zâmbet nu înseamnă fericire, aşa cum o lacrimă nu înseamnă durere. Poţi plânge când eşti fericită, poţi să râzi când inima îţi plânge!!! Iubeşte căci numai iubind poţi vedea frumuseţile vieţii, astfel vei fi mai fericită şi orice obstacol îl vei trece mai uşor. Tu eşti alintul meu de noapte bună, sărutul delicat al fulgilor de nea, mângâierea tandră a vântului de vară, eşti tot ce am şi voi păstra iubirea ta adânc ascunsă în inima mea. Te iubesc! Noaptea e atât de rece şi întunecată fără tine, nici o stea nu străluceşte când nu eşti cu mine şi mi-aş dori atât de mult să fii lângă mine… Te iubesc! Un trandafir aş vrea să fiu, să te sărut printre petale, somnul să ţi-l veghez până târziu, ca să te simţi şi tu o floare. În razele de soare, eu stau şi te privesc, eşti diamantul care mă face să iubesc, iar în lumina caldă, cu tine mă topesc, aş vrea ca niciodată să nu mă mai trezesc. Mă gândesc la tine aşa cum se gândeşte un copil la viaţă, te doresc aşa cum doreşte un însetat un strop de apa, mi-e dor de tine aşa cum îi este dor omului de libertate… TE IUBESC!

13. Cu timpul am început să înţeleg… este eternitate, dar este în acelaşi timp efemeră. Implică totul, în momentul în care iubeşti cu adevărat. Şi după despărţire doare şi, cel mai mult, suferinţa este la fel de intensă… dar te poţi vindeca de ea, în cazul în care conştientizezi că ai încercat tot ce ai fi putut încerca şi ai reuşit să-ţi răspunzi la cea mai mare parte din întrebările ce survin invariabil în asemenea cazuri. După această fază, poţi merge vertical, poţi privi fără ură oamenii, devii împăcat cu tine şi cu ceilalţi. Este foarte curios, dar eu am avut nevoie de cunoaştere, de elucidarea unor curiozităţi, altfel nu aş fi reuşit să-mi revin complet… Este bine să iubeşti pentru a te cunoşte pe tine şi pe cel de lângă tine, este bine să lupţi pentru o relaţie, şi este bine să şti când trebuie să închei o poveste pentru a începe o alta…

Psiholog Daniel Cristea

Citeste mai mult: www.terapiam.ro

14. Clipele când eram împreună, clipele când tu erai acolo… totul era un început, un început pe care ni-l doream amândoi, un început în care cuvintele nu erau spuse, cântecele nu erau cântate… Şi atunci îmi amintesc de tine, cum era când dragostea era a noastră, cum trăiam amândoi pentru o iubire, o iubire numai pentru noi, o dragoste numai a noastră şi, mai presus de orice, îmi amintesc cum îmi ofereai această dragoste. Numai când am simţit că inima mea e liberă, numai şi numai atunci, am putut să ţi-o ofer ţie, iar atunci tu ai fost totul pentru mine, ai fost mai mult decât orice a existat în viaţa mea vreodată. Nopţile, zilele, toate clipele acelor ani au fost fierbinţi, pictate în culori care umbreau până şi răsăritul soarelui… însăşi lumina zilei. Toate cuvintele, visele şi lacrimile sunt şi acum vii în amintirea mea şi aşa vor ramâne pentru tottdeauna. Am creat o eternitate, o eternitate de iubire, de fericire, de bucurie si de extaz… Viaţa însemna din nou ceva, ne doream să trăim pentru că suntem împreună, fiecare zi e o pagină dintr-o viaţă şi asta numai pentru că îmi aduc aminte cum eram când iubirea însemna totul şi cum îmi ofereai dragostea ta. Abia atunci am simţit cu adevărat că pot fi a ta şi am fost a ta aşa cum şi tu ai fost al meu!

15. Şi asta pentru că au ambiţia să păstreze ceea ce au şi perseverenţa de a merge împreună mai departe, chiar dacă nu totul este perfect. Câtă înţelegere îţi trebuie pentru a parcurge un drum în doi, câtă răbdare, câte sacrificii trebuie să faci, câte compromisuri? Trebuie să laşi mult, foarte mult, de la tine. Uneori te doare sufletul şi te îndoieşti dacă e bine sau nu să mergi mai departe într-o relaţie care scârţâie. Însă încerci să te salvezi pe tine, încerci să salvezi totul, pentru a continua să trăieîti aîa cum te-ai obişnuit. Surpriza pe care o poţi avea (o surpriza mare!) este că poţi face toate astea pentru a constata la un moment dat că tot ce ai făcut a fost în zadar, că totul e degeaba, că ai trecut peste lucruri grave, contrare principiilor tale, numai pentru a ajunge la fapte şi mai rele, la compromisuri din ce in ce mai mari, care se sfârşesc trist. Omul de langa tine, omul pe care credeai că îl cunoşti, devine într-o zi un străin şi începi să te întrebi ce cauţi acolo, cu el, de ce perşişti într-o relaţie care nu are nici un viitor. Omul acela îşi arată o altă faţă, o faţă deloc frumoasă, chiar neaşteptat de urâtă. Desigur, ţi-ai tot spus că nu trebuie să abandonezi, că răul se poate repara, că poţi să treci şi peste asta, că poţi uita, că poţi visa în continuare să ai ce îţi doreşti. Întrebarea este: până când?

16. Priveşte-mi chipul emoţionat, priveşte-mi chipul îmbujorat, nu am anticipat iubirea, nu am crezut că mă voi îndrăgosti şi că te voi iubii… Nu am ştiut că doare atât de tare, priveşte-mi tăcut emoţia, priveşte-mi tăcut trupul cum te doreşte, ascultă-mi respiraţia… simţi… cum te doresc… de fiecare dată, te doresc, şi de fiecare dată când te aud îmi spun: nu, nu nu nu te implica… Mă tem, mi-e frică… Ia-mi suflarea şi du-o departe, ia-mi sufletul pentru că nu vreau să mă trezesc din nou singură, tristă, dezamagită! Spune-mi un loc secret al inimii tale, pe unde să mă pot strecura să-ţi iau suflarea s-o duc departe. Doar lacrimile mele ştiu, şi speranţele, şi rugiile, şi întreb: unde eşti? Unde sunt clipele cu tine? Unde te-ai ascuns? Unde e zâmbetul strengăresc? Şi de ce nu pot fi acolo unde eşti?! Îţi văd faţa, te sărut… amintiri plăcute ale unor zile uitate demult. Aş face orice doar să fiu acolo în trecutul cu tine… pentru o clipă… Acolo unde eşti tu… să dansăm cu luna, aşa cum făceam, aşa cum te iubeam, aşa cum mă iubeai. A fost prea frumos, a fost mult prea trist şi dureros… Ating acel gust rămas pe buzele mele, ating trupul mângâiat de tine. Ţi-am dat tot… nu mai am nimic. Mă adâncesc în această singurătate… doar pe ea o cunosc şi ea mă ştie pe mine…

17. Mai şti, iubitule (îţi spun în continuare aşa, deoarece asta vei fi pentru mine mereu), când îţi spuneam că aş face orice pentru tine??… Şi chiar asa e… Dar ORICE s-a dovedit a însemna să te las să-ţi trăieşti viaţa, fără să-ţi mai fiu alături. Deci accept despărţirea din dragoste, din prea multă dragoste. Oricum tu poate ai considera-o obsesie… deşi nu e. Aş vrea să facem un partaj, în urma căruia tu să iei totul, chiar şi amintirile… să iei totul… Ceea ce mă doare mai tare e faptul că ştiu, simt că mă iubeşti şi mă întreb uneori cum ai puterea să rezişti. Ştiu că rivala mea cea mai de temut e munca… munca, cea care te-a acaparat cu totul. Vanitatea te face să mergi mai departe, să treci peste tot ce te-a făcut fericit. Poate într-o altă viaţă vei alege dragostea?!…

Psiholog Daniel Cristea

Citeste mai mult: www.terapiam.ro

De ce mulţi oameni se refugiază în diferite alte tipuri de dragoste surogat? Îşi iubesc câinele, pisica, animalul de companie. De ce oare? Acesta nu îi poate trăda, nu îi părăseşte? Depind de ei?
Alţii iubesc munca, activităţile din afara cuplului. De ce? Undeva în străfundurile lor nu mai găsesc acea chemare, nerăbdare, dorinţă arzătoare să zboare spre persoana iubită? Spre casă?
Alţii îşi găsesc mulţumirea în dragostea faţă de Dumnezeu. După cum îl simt eu pe El, nu cred că este bucuros să vadă o astfel de fugă a oamenilor de oameni. Dumnezeu este dragoste, este iubire, dar el este în inima oamenilor. Şi toată această dragoste din inimă trebuie dăruită, împărtăşită, lumânarea trebuie pusă la vedere în fereastră, nu ascunsă. Ea trebuie să lumineze casa şi să fie ca un far pentru cel care navighează către ea, pe valurile vieţii. Cred că în marea Lui dragoste de oameni, ar fi cel mai fericit să vadă doi îndrăgostiţi, a căror inimi bat la unison, a căror respiraţie se contopeşte, a căror minţi s-au golit de orice gând pentru a face loc dragostei, şi odată cu ea îl vor simţi şi pe EL.
Mai este refugiul în dragostea de mamă. Dragostea de mamă este ceva deosebit, cald, profund, dar atunci când ea devine un refugiu, o căutare de împlinire sufletească, fiindcă în relaţia de cuplu nu mai găseşte, atunci duce la moarte femininului. Femeia se transformă în mamă şi atât. Feminitatea dispare şi nu va avea alt rezultat decât de îndepărtare mai puternică de cel pe care, odată, atât de mult l-a iubit.
Oare o torţă, o făclie a dragostei, odată consumată şi stinsă mai poate fi reaprinsă? Oare odată acoperită de noroi, va mai putea să ardă? O relaţie în care dragoste nu mai este, mai merită să lupţi pentru ea? Dar dacă există o motivaţie aparte pentru a rămâne în relaţie şi în lipsa dragostei? Dacă este ales copilul ca motivaţie? Cum va creşte acel copil? Ce va vedea şi ce va simţi? Îi vor binele dar oare îi fac acel bine?
Ce facem cu pacienţii cu probleme de cuplu? Lipeşti, coşi dar nu ţine pe timp lung şi oricum ruptura a avut loc. Peste ani şi ani, poate în clipa despărţirii de viaţa de pe acest pamânt, se vor uita în urmă, îşi vor retrăi viaţa şi se vor simţi trişti şi se vor întreba de ce au întâlnit oare un psiholog care i-a învăţat cum să trăiască fără dragoste, cum să moară trăind în fiecare clipă, cum să salveze ceva ce nu mai merita salvat, cum şi-au blocat orice şansă de a regăsi fericirea?
Nu cred că a venit un client în terapie care să iubească şi să fie iubit. Dragostea este rezultatul alchimiei dintre cele două persoane ale cuplului, este piatra filozofală a relaţiei. Cu această piatră în suflet, nu poate fi în suferinţă, deci nu vă va călca pragul niciodată. În schimb, mulţi clienţi vin cu tot felul de motivaţii, probleme şi cauze personale. Când începeţi procesul de decantare, de filtrare, de cernere, ce va rămâne în sita voastră? Poate o pepită de aur, pierdută de mult în mâlul vieţii? Spălaţi acest suflet de mâl şi veţi descoperi strălucirea aurului interior. Oamenii dacă se simt iubiţi şi dacă iubesc, pot trece şi învinge orice obstacol. Dar de multe ori, acest mâl este sursă a neputinţei, a laşităţii, a temerilor şi a abandonului, a FUGI. Ce abandonează, de ce fuge? De viaţă, de trăire.

Suspin de femeie

Amorul e-un sfânt cuvânt, tabu,
Despre dragoste, nici o tainică suflare,
Râsul mi-a-ngheţat demult,
Inima îşi plânge clipele amare.

Am obosit demult în taină să mai sper,
Noaptea-mi pare fără de sfârşit,
Am privirea înălţată către cer,
Urmărind, în gol, un drum greşit.

Rănile se văd şi încă rău mă dor,
Mâinile în pumni, încet le strâng,
Eu trăiesc, dar simt că mor,
Am ochii trişti şi cred că plâng.

Zorile eu ştiu că n-au cum să mai vină,
Amară îmi este neputinţa şi trădarea,
Viaţa este atâta de puţină,
Mi-e teama că-mi va rămâne doar visarea.

Dar simt de-odată cum puterile-mi revin,
Un vulcan în mine se trezeşte,
Lava izbucneşte ca un act divin,
Să renasc încep şi-mi spun: “Iubeşte!”

Aruncă-ţi masca morţii de pe faţă,
Cenzurile sfărâmă-le pe loc în aşchii,
Ascultă-ţi inima cum se dezgheaţă,
Şi ochii tăi vor strălucii ca aştrii.

E vremea să zâmbesc din nou şi să trăiesc,
În viaţă cu încredere să mă avânt,
Am sufletul plin şi mi-e dor iar să iubesc,
Suspinul să-l transform în vânt.

Psiholog Daniel Cristea

Religii diferite, zone de ţară diferite, nivel cultural şi social diferit, cultură diferită. Cum reuşeşti să spargi tiparele, normele, regulile sociale, să ajungi la sentimente, emoţii, dorinţe intime, şi cum îl faci să aleagă binele?
Dragostea este trăită şi acceptată, poate mai bine spus deschiderea spre a iubi, în funcţie de aceste norme, reguli, religie, cultură, într-un cuvânt, societatea. Spre exemplu, în cultura japoneză, într-o carte de referinţă se aminteşte despre dragostea supremă. Cartea se numeşte Hagakure, a fost scrisă de către Jocho Yamamoto, samurai-călugăr (1659-1719). Traducerea literală a titlului cărţii este „Ascuns printre frunze” şi reprezintă un cod clasic de etică şi conduită a samurailor. În ea este scrisă următoarea cugetare: „Sunt convins că dragostea supremă este dragostea secretă. Odată împărtăşită, dragostea îşi pierde din importanţă. Să tânjeşti după dragoste o viaţă întreagă, să mori din dragoste fără a rosti numele celei pe care o iubeşti, iată adevăratul înţeles al dragostei.”
Dar tot în această carte se scrie: „Viaţa nu durează decât o clipă. Trebuie să o trăieşti făcând ceea ce îţi place. În această lume trecătoare ca un vis, să trăieşti în mizerie făcând ceea ce îţi displace e curată nebunie.” – cât de frumos spus şi cât de adevărat. Acest citat îmi aminteşte de un călugăr, un duhovnic al unei mănăstiri, care mi-a picurat într-o seară de primăvară, prin cuvintele lui, adevărată ambrozie în suflet: viaţa nu şti când se termină, poţi să te aşezi în pat noaptea, dormi, dar nu ai siguranţa că te vei mai trezi şi mâine. Împacă-te cu toţi, fă ce e important în viaţa ta, nu mai amâna. Firul vieţii se deşiră dintr-un ghem, dar capătul lui nu-l cunoşti şi nimeni nu-l cunoaşte.
Oamenii au nevoie de stabilitate, siguranţă, dar la capătul vieţii, sufletul oare nu tânjeşte după nesiguranţa dragostei, după fiorul care-l trezeşte ea? Oare după o viaţă care am căutat numai stabilitate, în faţa morţii cum ne vom simti, care este o taină, o nesiguranţă, un necunoscut, asemeni dragostei?
Nimeni nu poate da un raspuns general valabil la aceste întrebări.
Referitor la curajul şi puterea de a iubi, sau de a păstra ascunsă dragostea, undeva în suflet, citind versurile următoare, oare câte lacrimi vor curge în unele suflete?

Lumânarea ascunsă-n suflet

În suflet s-a aprins o sfântă lumânare,
Tainică lumină, de o strălucire pură ,
Cu lacrimi încerc să-i potolesc a sa dogoare,
Să nu-mi transforme sufletul în zgură.

Am vrut s-o smulg şi să o iau în mână,
Dar am simţit că ea, în torţă se va transforma,
Îi va arde şi pe cei fără de vină,
În durere, sigur, ea se va schimba.

Am hotărât să o păstrez adânc în mine,
Să o feresc de ploaie şi de vânturi,
Să o hrănesc cu lacrimi şi suspine,
Cu ale mele dragi gânduri.

În suflet s-a aprins o sfântă lumânare,
Tainică lumină, de o strălucire pură,
Şi-n suflet, etern ea va rămâne,
Mărturie a neputinţei faţă dură.

Şi multe întrebări au rămas nerostite. Dar vă las plăcerea să vi le formulaţi, să continuaţi acest proces de autoanaliză, de orientare în viaţă şi terapie.
Viaţa merită trăită frumos şi la timp. Vă doresc să găsiţi calea şi resursele de a o face! Să ardeţi în focul dragostei, să vă transformaţi în cenuşă şi să renaşteţi de fiecare dată mai puternici, mai frumoşi, asemeni păsării Phoenix.

Încet uităm…

Încet adie vântul, printre frunze,
Şi-am uitat să-l auzim;
Încet dispar, ale vieţii clipe,
Şi-am uitat să mai zâmbim;
Încet picură stropii de ploaie,
Şi-am uitat să îi privim;
Încet se lasă noaptea în odaie,
Şi-am uitat să mai iubim.
Şi va veni cu siguranţă clipa,
Când liniştea eternă o vom auzi,
Când ochii vor privi nemărginirea,
Atunci, poate, vom zîmbi şi vom iubi….

Psiholog Daniel Cristea

Încet adie vântul, printre frunze,
Şi-am uitat să-l auzim;
Încet dispar, ale vieţii clipe,
Şi-am uitat să mai zâmbim;
Încet picură stropii de ploaie,
Şi-am uitat să îi privim;
Încet se lasă noaptea în odaie,
Şi-am uitat să mai iubim.
Şi va veni cu siguranţă clipa,
Când liniştea eternă o vom auzi,
Când ochii vor privi nemărginirea,
Atunci, poate, vom zîmbi şi vom iubi….

Psiholog Daniel Cristea

Daca nu vom interzice mancarea de tip fastfood in scoli, vom avea curand prima generatie de copii care vor muri inaintea parintilor lor”.Mi se pare inca o reformulare asupra cauzelor emotionale care stau la baza orientarii copiilor nostri catre “simulari” de mancare! Nu fastfoodul arunca copiii in bratele mortii inaintea parintilor lor ci nepasarea noastra!
O ora pe zi de mai multa atentie acordata problemelor lor si vom vedea ca vor invata inaintea noastra regulile unei diete sanatoase!
Nu prea stiam ce m-ar putea indemna sa scriu ceva atipic despre despartire! Simteam ca trebuie sa se mai intample iarasi ceva neasteptat, urat, dureros, trist care sa ma faca sa ies din carapace, sa ma determine sa reactionez! Din pacate nu am avut prea mult de asteptat! Inca o justificare a actelor din ce in ce mai des intalnite la mult prea cruzii nostrii copii-curentul “emo”-.
Ma tem ca doar asta este amprenta pur romaneasca cu care intelegem sa iesim in evidenta in acest modern si greu fenomen al globalizarii, pe care nu avem atata maturitate incat sa ni-l asumam numai noi, cei maturi.Nu a trecut mult de cand trageam inca un semnal de alarma asemanator! Daca am putea auzi “vocea” fiecarei zi scurse de la acel ultim articol al meu, am auzi numai respirari de usurare din partea celor care inca au avut sansa de a fi doar spectatori pasivi ai acestui perpetuum fenomen al despartirii de sine practicat de copiii nostri.Nu numai ca am lasat intreaga paleta de culori ale emotiilor sa fie inghitita de “poluarea” clipelor petrecute in preajma celor mult prea devreme obositi de viata,dar nu mai permitem nici macar gri-ului sa poposeasca in viata noastra(se spune ca aceasta culoare este una neutra, utila in nevoia de stare liniara, de aparenta pace interioara).Am lasat cam devreme arma jos si ne lasam purtati de negru, de intuneric, refuzam lumina din noi, refuzam caldura pe care incearca sa ne-o intoarca copiii nostri, refuzam autocunoasterea de teama sa nu gasim in noi puterea de a iesi in afara acestei multimi, de groaza ca poate ne-ar tenta sa incercam un gust placut, chiar dulce al despartirii de negare a propriilor noastre emotii.Credem ca incercam sa ii ferim pe copii nostri de ce e rau, credem ca le dam lectii de cum sa fii mai rau, mai sec, ca sa se poate strecura prin viata. Doar asta intentionam pentru ca in fapt nu facem altceva decat sa amanam ora adevarului.
Nu facem altceva decat sa-i informam, sa-i umplem cu problemele noastre, cu nestiinta noastra si disperarea care ne cuprinde cand vedem ca toate lectiile noastre de viata de pana acum nu ne mai ajuta sa mai trecem nici un test! Uitam ca putem invata unii de la altii, mai ales noi de la copiii nostri, lectia iubirii reactualizata! Pentru ca de fapt avem printre noi o generatie menita sa ne salveze….cu conditia sa nu ne negam pe noi, sa nu ne negam sansa unicei specii din multele creatii ale lui Dumnezeu-aceea de a recunoste si de a avea libertatea de a-si cauta fericirea.As adauga obligatia de a o gasi-cat inca nu e prea tarziu, cat mult prea cruzii nostri copii mor pentru a ne salva de inconstienta noastra de a-i incarca permanent cu poveri despre ale caror nume poate inca nici nu au cunoastere. Ma intreb ce e mai rau-un copil parasit inca de la nastere sau un copil care paraseste bratele unei mame ce se vrea calda, grijulie, iubitoare dar care a uitat cum e sa vorbesti, sa te vezi, sa ii vezi pe cei din jur, cum e sa simti vibratia iubirii, atingerii, afectivitatii.
Avem un cuvant care este intraductibil-dor-.Aceasta ar trebui sa fie amprenta noastra speciala, unica, superba in UNIVERS. Suntem printe putinele popoare calde, suntem frumosi, prea frumosi ca sa ne lasam pacaliti de aparente. Si bietii psihologi, in loc sa fie blamati ar trebui sa invete din mers lectia prevenirii, prognoze ale posibilului viitor registru emotional, ca sunt si ei oameni si sunt cu siguranta depasiti de avalansa de pasivitate, ignoranta, negare pe care o intalnesc de cele mai multe ori chiar si printre cei care le trec pragul.Sa-i ajutam oameni buni sa ni se alature la ora de iertare! Sa parcurgem cu totii, fara deosebire de varsta, sex, convingere pasii ce ne duc spre lumina, usile care trebuiesc deschise pentru a iesi din labirintul groazei. Si daca situatia o cere, sa nu mai lasam sa asteptam legalizarea singuratatii in doi ci sa avem taria sa ne despartim de ea, sa avem curiozitatea de a vedea daca dincolo de ea nu ne orbeste lumina cunoasterii!
Mi-am petrecut dimineti in sir citind o “invitatie” pentru o carte-”daca nu te numesti …. ,lasa cartea jos si nimeni nu va avea de suferit”.Imi placea cum suna si ma gandeam unde as putea sa o aplic.A sosit in sfarsit momentul. Deci, daca nu va regasiti printre aceste randuri, bucurati-va ca sunteti cu un pas inainte si practicati si alte exercitii de descoperire si exersare a fericirii, eventual fiecare cu cate o amprenta personala.
Imi asum responsabiltatea pentru multele nu-uri care s-au strecurat printre aceste randuri dar am facut-o fiind foarte constienta ca in lipsa lor, ar fi fost doar un articol despre tristete, despre durere, despre acceptarea lor.
SYS!!!!!!!
Ar trebui sa ne incepem fiecare zi vizualizand un rasarit de soare, un curcubeu si incercand sa ne plecam urechea la “oda bucuriei”!

Irena

Dincolo de fiice, iubite, gospodine, femei de afaceri, cu sau fara copii…suntem mame! E o calitate sau o misiune pe care o luam cu noi inca de la nastere (ca o prelungire a cordonului ombilical) ca sa nu fim singure pe lume-o maternitate mai mult sau mai putin fatisa care pe tot intregul vietii se hraneste din propria noastra energie.Si uite asa, dincolo de responsabilitatile noastre cotidiene, ne pomenim ca la fiecare sfarsit de zi suntem mai obosite, fara a sti de ce.Nici eu nu stiam pana deunazi cand, rememorand clipele existentei mele, plina de iubire pentru tot ce este creatie, obosita de aceasta dulce povara, am descoperit secretul!

Ei bine, noi femeile, toata viata, sub semnul eternei maternitati cu care ne-am nascut, incercam sa creem o imagine idilica asupra universului prin care pasim-nu care cumva sa pice vreo amarata de vina pe umerii sotului , al prietenului , al colegului …”lasa, eu sunt un mic Dumnezeu care le poate duce pe toate in schimbul unei mari iubiri”! Fals!

Cu fiecare zi, renuntam la cate o particica din noi, ne descompunem si ajungem la concluzia ca uitandu-ne in oglinda nu mai vedem nimic cand incercam sa ne regasim chipul, nu vedem decat ambitii, dorinte, frustrari, macinari ale celor de pe langa noi, simple cioburi adunate intr-o rama!…

Si daca ar fi sa-i dau un nume acestei “oboseli” as numi-o simplu-”dulcea povara a unei eterne maternitati” sau poate “sindromul Hera”!         

  Poate gresesc! Poate aceste randuri nu sun perfect literare! Sunt insa cu siguranta izvorate din experienta personala a celui care, sleit de puteri , s-a hotarat sa rupa tacerea, asternand aceste randuri!

Irene

Cu siguranta am fost cu totii indragostiti macar o data in viata! …Si cu siguranta, macar o data in viata ne-am scuturat de povara durerii resimtite la “plecarea” acestei iubiri! Pentru ca da, daca ati observat, toate se supun aceluiasi tipar…sunt pasagere, efemere! Dar sigur, sunt putini cei care au simtit acut nevoia unei iubiri eterne, a iubirii absolute! Fiecare dintre noi avem o menire! Multi poate nu o stim sau doar avem iluzia ca o stim! Eu, daca as fi intrebata ce urmaresc, as raspunde(de catava vreme incoace) ca vreau sa descopar reteta iubirii absolute si sa o impartasesc tuturor din preajma mea! Dragii mei, oricat ne impotrivim de tare, “santa simplicita” este cuvantul de ordine al acestei iubiri! Cele mai frumoase, mai profunde lucruri se ascund sub simplitate! Cand vom reusi sa rezistam tentatiei de a ne schimba pentru a place omului iubit, inseamna ca am descoperit intelepciunea, busola care sa ne orienteze spre drumul cel bun! Cand vom reusi sa iubim chiar si atunci cand suntem refuzate inseamna ca am mai facut un pas! Cand vom reusi sa-i iubim dorinta de libertate inseamna ca suntem chiar mature! Iar cand vom invata sa ascultam tacerea, cand vom descoperi ca ea este formata din mult mai multe cuvinte decat oricare dictionar, cand vom sti ca ea ascunde mai multe sunete decat cel mai lung concert, cand vom avea timp sa ne aducem aminte ca Dumnezeu a creat lumea in cea mai deplina liniste, simplu,, fara chinuri, inseamna ca deja am inceput sa gustam din ceea ce se cheama iubire absoluta…si atunci cu siguranta nici o disparitie fizica nu va va mai putea indeparta de omul iubit pentru ca el va fi deja in sufletul vostru! Si cand o veti simti rece ca fiorul pe care-l simti ca sa nu faci zgomot cand se aud pasii omului drag, inseamna ca sigur ati descoperit izvorul iubirii din voi pentru ca nimic mai simplu, este ceva nativ, v-ati nascut cu el dar viata a incercat sa-l ascunda sub bolovani de rautati! 

Antrenati-va zilnic si veti descoperi cu fiecare zi ce trece ca tot pietrisul incepe sa dispara si fiecare por se va lasa racorit, cuprins de binecuvantarea acestui izvor minunat, numit IUBIRE!

Irene

O zi oarecare, din ce in ce mai neagra, a secolului 21! O zi care incepe cu o imagine in oglinda a unei femei, de fiecare data alta, de fiecare data din ce in ce mai incetosata!Nu! Nicidecum un “outside”, e un veritabil “inside”-folosind termeni de actualitate(reci, seci, metalici)! Nu e oglinda bunicii in care ne reflectam inocenta, e oglinda sufletului in care, printre mal, rautate,intrigi,droguri, abuz, incercam sa salvam fiecare dintre noi mostenirea materna,feminitatea! Nu dragilor, nu e o simpla literatura, nu e una din seriile de carticele de doi banuti care ne-au umplut amintirile copilariei, este doar o forma de recunostiinta pentru fiecare dintre cei care, trecand pe langa mine, o anonima, una din multele femei care nu se mai mandresc decat cu dreptul de a fi egale in “obligatii” cu barbatii, se debaraseaza pentru o clipa de diploma pentru care au muncit, isi calca pe inima si se transforma pentru o clipa din colega, clienta, pacienta, in prietena mea (asta dupa ce cantareste rapid….e mai bine, e mai crestinesteste, e mai prietena sau mai clienta)!Drag pasager prin viata mea,poate nu ma crezi in totalitate, dar  dincolo de balansul intre agonie si extaz, intre creativitate si depresie, disperare si speranta, simpla, cumintea senzatie de a fi recunoscatoare, impresionata(si asta e mult prea putin fata de ce pot simti la un telefon, la auzul vocii tale), la un gand, la orice semn de atentie, de prietenie a ta… iti poate arata dimensiunile incomensurabile ale golului ce se cere umplut in suflet! Priveste cu atentie! Poate ti-este ceva recunoscut-vreo carare, vreo groapa care parca are ecoul propriei tale dureri! Pana la urma, toate golurile au aceeasi forma-a unei inimi zdrobite si refacute, plina de dureri, amintiri, bucurii si tristeti!Ce bine ar fi ca fiecare zi sa o incepem si sa o sfarsim cu aceeasi fraza:<< Ce noroc am avut cu tine, cel absolut inegalabil!>>.!A! Daca n-ai simtit, daca n-ai auzit, daca n-ai vazut ma dau la o parte ca sa descoperi ceva ce s-a transformat din speranta in lacrimi, din lacrimi in seceta, din seceta in arsita…numai ca toate astea sunt inchise de mine cu un lacat care are un cod stiut numai de mine”simtul umorului-negru, englezesc”ascuns in spatele unor acorduri de mult uitate ale unei melodii…parca batrane…parca de dans…care invita pasi tineri spre un viitor inca necunoscut(trebuie sa parcurga tot ringul ca sa il vada!!!).Nu pleca! Te-ai speriat? Ti se pare o voce cunoscuta? Da, se prea poate! Ai curajul sa recunosti…E vocea din mine,din tine…e vocea unui copil care vrea sa sparga tot ce e urat, meschin, ca sa duca un mesaj simplu, din partea unui matur nebun in curajul si disperarea lui..” Nevoia de fericire este vesnica…ca o tinerete fara batranete…se intinde de pe un taram nepamantean pe unul pamantean…trebuie doar sa crezi ca exista cate un constructor pentru fiecare pod… fericirea din noi! “ As da orice sa pot prinde aceasta zi! As fi fericita sa stiu ca macar copilul meu va face un ritual din asemenea zile!Si totusi stiu ca va veni…si cu cat o simt deznadajduit mai departe de mine, cu atat lupt cu mai multa creativitate pentru Univers, din energia mea…si mai ales nu numai! Inchei aceste randuri cu o dorinta simpla…ca intr-o buna zi , uitandu-ma in aceasta oglinda sa vad un Curcubeu ..si-atunci voi fi stiut ca Dumnezeu si-a intors fata spre mine, ca mi-am invatat lectia magie cifrei 7, ca am atins al 7-lea nivel al iubirii, ca mi-am gasit in omul de langa mine copia perfectiunii mele! Va iubesc, va respect si mai ales va sunt recunoscatoare voua, fiecareia dintre femeile acestui secol si  Va rog, sa fim ingaduitoare, obediente, iubitoare, calde cu tovarasii viitorului nostru!Numai asa vom putea scrie “lectia echilibrului”! 

Irene