Dintr-un registru – il credeam noi canva perfectibil – al emotiilor,ne-am trezit intr-o lume pictata numai in alb si negru. Suntem produsul propriilor noastre contrarii! Am trait s-o vad si pe-asta! Curentul de cautare a drumului spre fericire a creat contra curentul lui – acela de sustinere a necesitatii nefericirii! Osho afirma ca fericirea nu poate exista decat in prezenta nefericirii! In cautarea mea asidua spre propria-mi formula de fericire, m-am lasat cuprinsa pana la pierdere de sine in fata logicii celorlalti! Printre o lume preponderent “oarba” am preferat sa-mi schimb si eu statusul vizual, pierzandu-ma singura in fata propriei mele nesigurante de sine ..Si m-am pomenit in fata disparitie singurului mod al meu de manifestare a emotiilor-dansul! Cand iubirea dispare, dispare muzica, dispare dansul.E ca un ecou care se intoarce singur la tine sub forma de cioburi! Ranesc in loc sa provoace bucurie! O emotie puternica transmisa intr-un spatiu plin de stanci se sparge de ele si se intoarce sub forma de aschii.Lasa urme adanci! DOR!…Ce mai dor! Si atunci, e nevoie de o luminita in departare care sa absoarba sunetul, emotia, caldura, ignorand toata rezistenta! Va avea efect de laser, oricat ar fi blocul de dur! Reteta trairii in armonie intre logica si emotie este proiectia iubirii de oameni imbinata cu proiectia increderii in sine asupra fiecaruia dintre noi si ne vom trezi intr-o adevarata cascada de culoare, sunet…in care fiecare picatura de apa are forma ei, istoria ei, codul ei…si numai impreuna pot purta mesajul iubirii universale!
Ar trebui sa renuntam la orice terapie in favoarea creativitatii, numai asa am putea crea o imagine vie a luminii din noi!
Curaj!
Nu e nici o utopie!
E doar un joc, un exercitiu!
Cred ca trebuie facut ceva pentru a proteja noua generatie impotriva propriilor lor emotii negative! Este absolut groaznic, dureros, revoltator, frustrant sa vezi ca s-a pornit o adevarata avalansa de sinucideri. Nu mai avem timp, nu mai stim cum sa ne oprim un pic din ale noastre ca sa le alinam durerile lor! Chiar trebuie sa-i bagam pe ei la inaintare ca sa ne punem de acord cu necesitatea din cand in cand a primenirii populatie?!
Cred ca trebuie sa ne intoarcem din nou fata spre ei, spre responsabilitate, spre iubire, intelepciune si intelegere si impreuna sa putem depasi toate incercarile pe care se pare ca orice inceput-de secol, de globalizare, de integrare le atrage dupa sine.
Decat sa dezvoltam o campanie de blamare a varstei de 16,17,18 ani mai bine sa le dam ocazia sa ne spuna , sa ne povesteasca, sa ii ajutam sa-si transforme solidaritatea lor de generatie in sprijin real-moral, creativ.
Sunt prea FRUMOSI, prea SENSIBILI, prea VALOROSI ca sa ne putem permite slabiciunea de a-i pierde in masa…caci odata cu ei ne vom pierde si noi.
Irena
Citeste mai mult: www.terapiam.ro